Căci la Tine este izvorul vieţii, prin lumina Ta vedem lumina. Psalmul 36:9
Puterea lui Dumnezeu este văzută cel mai bine atunci cînd noi recunoaştem că puterea noastră omenească este insuficientă în comparaţie cu puterea Lui suverană şi cerem ca El să se descopere şi să lucreze în mijlocul nostru. Tabăra de Engleză din Moldova, care a avut loc în apropierea oraşului Chişinău, e un exemplu perfect a ceea cum Dumnezeu poate face lucruri extraordinare prin oameni obişnuiţi.
Dumnezeu lucrează. O tabără, care la început a fost planificată pentru 80 de copii din regiuni apropiate, a adunat 330 de copii şi tineri cu vîrsta 6-18 ani din toată Moldova, precum şi din România, Ucraina, Uzbekistan, Polonia şi Siberia. 3 echipe de americani din diferite state şi Biserici s-au întîlnit împreună cu o singură zi înainte de începutul taberei. Mai mult de 30 de tineri din Moldova cu cunoştinţe de bază în limba engleză, au venit să traducă pentru echipele de americani si să lucreze cu toţi copiii. Dumnezeu, într-adevăr, a adunat toate lucrurile şi pe toţi oamenii împreună, pentru a realiza scopurile Lui.
În lucruri mici şi mari, Dumnezeu s-a arătat. El a pregătit binecuvîntări mari, precum timpul frumos de afară, sănătate şi siguranţă pentru copii şi voluntari. De asemenea, El a pregătit binecuvîntări mici, precum duşul cald sau fructe pentru snack. Dumnezeu a lucrat în întreaga tabără. Mai mult de o treime din copii au luat decizia de a crede în Hristos. Copiii care nu au atins vîrsta de 13 ani au învăţat istorii din Vechiul Testament despre oamenii chemaţi să realizeze lucrarea lui Dumnezeu înainte de naşterea lui Isus pe pămînt. Cei mai mari au studiat Evanghelia dupa Ioan capitolele 17-21, care vorbesc despre ultimele zile ale slujirii lui Hristos, moartea şi învierea Lui. Cîntece ca „One way, Jesus” (O singură cale, Isus), „Forever” (Pentru totdeauna), „Praise Adonai” (Slăviţi-l pe Adonai), „You are Holy” (Tu eşti Sfînt), „Crucified’ (Răstignit) şi „Your Love is Deep” (Dragostea Ta este adîncă) au devenit adevărate imnuri ale închinării în timpul săptămînii petrecute împreună.
Familii de popoare, daţi Domnului, daţi Domului slavă şi cinste!
I Cronici 16:28
Gloria lui Dumnezeu este omul viu (Waking the Dead, John Eldridge). Echipa noastră a descoperit ce înseamna să fii cu adevărat viu, în timp ce foloseam darurile şi abilităţile cu care ne-a permis Domnul să slujim în timpul taberei. Anna (Fiser) a slujit prin predarea jocului de fotbal şi baseball, Shara (Reed) şi-a folosit talentul în lucrul manual şi povestirea istoriilor, Mitzi (Quarterman) a mărturisit prin predarea dansului şi a cîntărilor. Fiecare, de asemenea, a slujit în grupuri mici şi mari. La sfîrşitul săptămînii, echipa noastră a înţeles cu adevărat însemnătatea cuvintelor lui Isus:”Este mai ferice să dai decît să primeşti” (Fapte 20:35) În ziua în care ne-am întors acasă, am citit un fragment dintr-un studiu de închinare, care mi-a vorbit şi a rezumat experienţa călătoriei noastre misionare:
De fiecare dată cînd Duhul Sfînt vede o şansă de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima ta, întreaga ta personalitate şi pur şi simplu te va face să straluceşti şi să radiezi în închinare lui Hristos Isus. (My Utmost for His Highest, Oswald Chambers).
Tabăra deja a luat sfîrşit, dar lucrarea lui Dumnezeu abia începe în vieţile multor copii din tabără. Aceşti copii au auzit Evanghelia şi au fost martori ai mîinilor şi picioarelor lui Hristos care le-au slujit întreaga săptămînă. Creştini din întreaga Moldovă îi invită pe noii fraţi şi surori la Biserică şi la Studiu Biblic. Doar cu cîteva zile după sfîrşitul taberei, 15 copii au venit pentru prima dată la adunarea Bisericii Creştine din orăşelul Cupcini. În prezent, un grup de tineri din tabără studiază un curs de Studiu Biblic cu subiectul “Căsătorie fără regrete” împreună cu Pastorul Alexandru Sanduleac.
Dumnezeu salvează. Cartea Faptele Apostolilor ne oferă o imagine a faptului cum a fost formată prima Biserică creştină şi cum mesajul mîntuirii prin Hristos a fost răspîndit prin toate naţiunile. Popoare intregi au fost cîştigate doar prin cîţiva urmaşi plini de rîvnă ai lui Hristos. Petru a adus Evanghelia Neamurilor din Cezarea, Filip a adus mesajul lui Hristos în Samaria unui bărbat din Etiopia, iar Barnaba a influenţat slujirea lui Pavel, care a răspîndit Evanghelia printre oamenii care nu erau Iudei şi care au auzit această veste pentru prima dată.
Niciodată nu subestimaţi pe cei pe care Dumnezeu îi va folosi pentru a aduce mesajul Său al dragostei care aduce răscumpărare şi mîntuire pînă la marginile pămîntului. 330 de copii au auzit mesajul şi s-au întors acasă, în familiile şi la prietenii lor, care, poate că niciodată nu au auzit despre dragostea şi harul răscumpărător al lui Hristos. Rugaţi-vă pentru aceşti tineri. Rugaţi-vă ca ei să fie o parte a unei generaţii măreţe de creştini, care se va ridica pentru a conduce o trezire spirituală în Moldova şi dincolo de hotarele ei. Dumnezeu l-a folosit pe un băiat ca să împartă împreună cu Isus piinea şi peştele şi mii de oameni au fost hrăniţi şi au devenit credincioşi (vezi Ioan 6). Dumnezeu poate să lucreze şi în inimile copiilor pentru a influenţa şi a răscumpăra vieţile celor ce au fost dincolo de hotarele taberei, casei, oraşului şi chiar ale ţării.
Dumnezeu prevalează. Dumnezeu nu iroseşte nimic din ceea ce noi dorim şi suntem gata să-I oferim, fie timp, bani sau resurse. Rugaţi-vă pentru aceşti copii, pentru slujirea Moldova pentru Hristos, pentru următoarele echipe care vor merge în misiune şi pentru Biserica noastră – pentru ca noi să nu irosim nimic din ceea pentru ce ne-a creat Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu, să rămînem credincioşi chemării Lui (Fapte 13:43).
Scopul Lui în toate acestea a fost ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească (Fapte 17:27)